luni, 4 iunie 2012

Atelierul de flori III


Aranjament Floral din Gerbera cu crini


Acesta este un aranjament parfumat, vesel si simpatic, potrivit pentru persoane care iubesc viata, copilaroase si jucause.
Este potrivit in locatii frecventate de copii.
Datorita mirosului puternic al crinilor, nu se recomanda a fi pastrat in incaperi pentru dormit sau in incaperi foarte mici si neaerisite.
Am folosit un cos dreptunghiular de culoare verde imbracat in paie, special pentru aranjamente florale, trei Gerbera portocalii, opt cupe de crin imperial alb foarte frumos mirositoare, frunze decorative verde deschis, iarba de mare  uscata speciala pentru aranjamente, cateva fire de paie ondulate si un burete pentru aranjamente floarale.
Am insarmat firele de Gerbera pentru a rezista mai mult si pentru a nu-si lasa capul in jos.
Prima data infigem Gerbera in burete, perpendicular, la o distanta uniforma unele de altele si la aceeasi inaltime. Eu le-am taiat la o lungime de aproximativ 40 cm.
Apoi adaugam aranjamentului cupele de crini pe marginea din fata, in mod uniform, unul langa altul.
Dupa ce am aranjat cupele de crin, adaugam sub ele frunze verzi decorative pentru a crea baza verde a aranajamentului si pentru a acoperi buretele care a ramas pe margine.
Apoi acoperim buretele din mijloc, de la baza Gerberelor cu iarba uscata de mare de culoare crem. Aceasta va da un aspect foarte placut aranjamentului, per ansamblu.
Am mai adaugat cateva paie ondulate pentru un efect spiralat in jurul tulpinilor de Gerbera… si asta e tot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu