miercuri, 6 iunie 2012

Florile în păr – un accesoriu nelipsit vara

         Peste tot în lume, femeile poarta flori în păr. Acesta este podoaba cea mai veche şi mai naturală. Cu mirosul şi frumusețea lor fragilă, florile  pot transforma stiluri simple de păr în creaţii adorabile sau care chiar îţi taie răsuflarea. Dar ele nu sunt doar frumoase, ele transmit de asemenea mesaje și ne spun povești.
Limba florilor datează de mii de ani. 
         Fiecare cultura a atașat înţelesuri proprii gingașelor plante. În Europa,  arta de a purta flori în  păr a devenit foarte populară în timpul reginei Victoria, la sfârşitul anilor 1800.  Pe vremea aceea, fiecare floarea avea o semnificație în funcție de felul în care era ținută, dăruită sau pusă în vază.  Totul, chiar și până la culoarea vazei, era codificat.
În zilele noastre, florile sunt încă purtate la nunti, primăvară şi la sărbătorile tradiţionale de recoltă din întreaga lume. Bărbații poartă trandafiri sau garoafe în rever la evenimentele festive şi ce ar fi o noapte bal fără un corsaj de flori în jurul încheieturii mâinii.În insulele din Pacificul de Sud, o floare în spatele urechii drepte sugerează că doamna este încă singură.
       Dacă floarea este în spatele urechii stângi, pretendenții trebuie să aibă grija – un soţ ori un iubit gelos poate apărea.Îți poți găsi propriul limbaj secret! Fii creativă şi nu te limita la ceea ce găsești în grădina ta. Poți căuta în magazinele artizanale flori de matase, care arată ca cele naturale, dar nu vor ofili.
      Dacă preferați însă naturalețea până la capăt, gerberele sau trandafirii sunt o alegere potrivite pentru a împodobi coafuri lejere sau împletituri. Pentru a fixa florile în păr, reale sau de matase, cel mai bine este să folosiţi agrafe sau cleme de par. De asemenea, îți poți confecționa accesorii cât mai ingenioase în intimitatea casei tale.
Iată câteva sugestii de la noi:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu